Budincă de tapioca cu ananas

Budincă de tapioca cu ananas

Budinca de tapioca este un desert sănătos și gustos. Însă trebuie să ții cont de faptul că are o densitate energetică mare și este bogată în carbohidrați. Poți să o servești ca și desert sau ca și un mic dejun care să îți umple ziua de energie.

Dacă nu dorești să folosești fructe, poți încerca varianta cu pudra de roscove. Aceasta e ideală și în alimentația copiilor. Iată ce trebuie să știm despre ingrediente.

Tapioca:

  • sursă de carbohidrați compecși
  • bogată în fier

Ananas:

  • conține bromelaină, enzimă care ajută digestia
  • sursă de potasiu și vitamina C

Dintr-o jumătate de cană de tapioca ies aproximativ 3 porții de budincă.

Ingrediente (pentru 3 porții):

      -1/2 cană cu perle de tapioca

      -3 căni de lapte

      -1 lingură esență de vanilie

      -ananas proaspăt, tăiat bucățele

      -o lingură de sirop de arțar

 

Mod de preparare:

1.Punem laptele împreună cu perlele de tapioca și esența de vanilie la foc mic și amestecăm continuu timp de aproximativ 20 de minute.

Perlele se vor umfla treptat, până când își pierd culoarea albă, devenind transparente. Consistența amestecului se schimbă în acest timp, devenind mai groasă. Este semn că budinca este gata.

2. Luăm budinca de pe foc și o turnăm în bolurile din care o vom servi ulterior. Punem pe rând: un strat de budincă, un strat de fructe, pe urmă încă un strat de budincă și ornăm cu fructe deasupra și cu siropul de arțar. Se poate servi imediat. Este foarte bună cât timp este caldă, dar și după ce s-a răcit.

Poftă bună!

 

Save

No Comments

Post A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Item | lei0,00
View Cart