16 iun. Oopsie Bread (Pâine Oopsie)
Ești la dieta keto? Ce zici de niște pâine? Știu, pâinea clasică e exclusă. Dar în loc de asta poți să mănânci pâine oopsie. Este o pâine mult mai hrănitoare și în plus se potrivește perfect cu o dietă săracă în carbohidrați. Iar tărâțele de psyllium aduc un plus de fibre în alimentația ta.
Cantitatea de carbohidrați: <1 g/porție
Ingrediente (pentru aprox 8 oopsie):
- 3 ouă
- 120 g cremă de brânză
- 1 lingură de tărâțe de psyllium
- 1 linguriță de praf de copt
- puțină sare
Mod de preparare:
- Separă ouăle, punând albușurile într-un castron și gălbenușurile într-un alt castron.
- Bate albușul foarte bine împreuna cu sarea. Îți dai seama că albușul e bine bătut dacă poți să întorci castronul fără să curgă.
- Amestecă gălbenușul și crema de brânză, pe urmă adaugă tărâțele de psyllium și praful de copt.
- Adaugă albușul peste gălbenuș puțin câte puțin și amestecă foaaarte ușor pentru ca să își păstreze consistența și păinea să iasă pufoasă.
- Într-o tava, pune hârtie de copt și încălzește cuptorul la 150 C.
- Toarnă compoziția pe hârtia de copt, împarțită în 8 (sau 6 dacă vrei să fie mai mari) și coace-le pentru aproximativ 25 de minute. Când sunt gata ar trebui să aibă o culoare aurie.
Idei de servire:
-cu unt și o felie subțire de bacon
-cu cremă de brânză și semințe de in
-ca și chiflă pentru burger
Eu am descoperit această rețetă aici, pe vremea când începeam dieta keto și a rămas una dintre preferatele mele, ca și pâine low-carb sau ca și chiflă, pentru a prepara un burger mai sănătos.
dana
Posted at 20:01h, 22 augustce crema de branza folosesti? multumesc 🙂
Denisa
Posted at 09:24h, 23 augustDe obicei folosesc Almette cu smantana. Imi place si gustul, iar ingredientele sunt foarte bune. Mai sunt si alte variante, important este sa citesti ingredientele (in cazul asta are branza, smantana si sare). Cu cat sunt mai putine ingrediente, cu atat mai bine.