29 mai Cum slabesti in greutate cu ajutorul dietei ketogenice
Alimentația inadecvată, cu alimente bogate în calorii dar nu și în nutrienți hrănitori este din ce în ce mai întâlnită. Este așa-zisa dietă modernă, bogată în produse rafinate și zaharuri.
Odată cu ea vine și un exces de grăsime corporală. La unele persoane, mai norocoase sau mai grijulii este doar o problemă de imagine. În timp ce în cazul altora excesul de greutate ajunge în acel punct în care începe să dăuneze sănătății.
Așadar, problema scăderii în greutate într-un mod sănătos a fost și este în continuare obiectul multor studii medicale realizate în ultimii ani.
O mulțime de review-uri pozitive au apărut referitoare la o alimentație în care se restricționează carbohidrații procesați. Iar unele studii realizate arătă beneficii clare în urma adoptării dietei ketogenice.
Dieta ketogenică este un tip de alimentație foarte eficient pentru slăbirea în greutate și cel mai important, este un mod de slăbire sănătos și care respectă normala funcționare a organismului. Dar cum și de ce reușim să slăbim mâncând grăsimi? Să le luăm pe rând.
Grăsimile ca și sursă de energie
Dieta ketogenică este un stil de alimentație în care se consumă multe grăsimi. Grăsimi naturale, precum untul, avocado, uleiul de măsline, pește gras etc. Iar singurii carbohidrați permiși sunt cei din legume, verdețuri și fructe de pădure. Sunt excluse cerealele, legumele bogate în amidon, fructele dulci și orice conține zahăr adăugat.
Prin eliminarea acestor alimente din dietă, glucoza nu va mai reprezenta materia primă din care corpul își fabrica energia. Astfel, corpul se va adapta la o stare metabolica în care grăsimile sunt principala sursă de energie.
În dieta ketogenică, organismul va deveni foarte bun la oxidat (ars) grăsimi, din alimentație dar și din cea depozitată la nivelul corpului. Și în felul acesta vei slăbi pe măsură ce continui să consumi grăsimi sănătoase (cu accent pe sănătoase).
Dieta ketogenică normalizează apetitul
De multe ori cauza pentru care nu putem slăbi este un apetit care ne face să mâncăm mai mult decât avem nevoie.
Credeți că doar faptul că treceți prin fața unei vitrine pline cu prăjituri vă stimulează apetitul? Probabil și asta ajută, dar cu siguranță este nevoie de mai mult. În interiorul corpului se eliberează constant hormoni cu ajutorul cărora creierul îți controlează pofta de mâncare. Un astfel de hormon este grelina, iar rolul ei este să îți stimuleze apetitul.
În mod normal, grelina este fabricată de către corp atunci cand el crede că este timpul să mănânci, de exemplu dacă a trecut câteva ore de la ultima masă. Dar se produce și când mănânci mai puțin decât de obicei, cum ar fi atunci când vrei să slăbești. Iată cauza pentru care multe cure de slăbire dau greș.
S-a constatat faptul că o dietă keto, spre deosebire de una care restricționează excesiv caloriile, normalizează nivelul de grelină și apetitul (2). Adică nu vei fi tentat să mănânci mai mult odată ce ai reușit să slăbești, iar kilogramele pierdute nu vor reveni. Ce ușurare 🙂 .
Îmbunătățește sensibilitatea la insulină
Insulina este un hormon produs de către pancreas. După masă, insulina este eliberată în sânge, unde are rolul de a ajuta la pătrunderea glucozei în celule. Ajunsă în celule, glucoza va fi consumată pentru a se produce energie.
Atunci când devine un obicei să consumăm prea des alimente foarte bogate în carbohidrați, cum ar fi pâinea, pastele, cartofii sau zahărul, corpul poate întâmpina unele dificultăți în ceea ce privește utilizarea glucozei din ele. Acest lucru poartă numele de rezistență la insulină. Rezistența la insulină înseamnă faptul că organismul nu mai răspunde la fel de bine la acțiunea insulinei. Astfel, este necesar să se secrete din ce în ce mai multă insulină, pentru aceeași cantitate de glucoză.
Se pare că dieta ketogenică este o modalitate eficientă pentru a scădea glicemia și a îmbunătăți sensibilitatea organismului la insulina (studiu).
Un aport adecvat de proteine
Atunci când vine vorba despre arderea grăsimii, consumul de proteine poate fi de ajutor.
Dieta ketogenică presupune să avem și un aport adecvat de proteine, pe lângă grăsimi. Dacă grăsimile în dieta keto sunt principala sursă de energie pentru corp și creier, despre proteine se poate spune că îndeplinesc mai multe roluri.
În primul rând acestea protejează masa musculară și în anumite condiții ajută la creșterea acesteia. Apetitul de asemenea este influențat și de consumul de proteine, care induc o sațietate mai mare decât ceilalți macronutrienți (grăsimile și carbohidrații). Așadar, consumând o cantitate adecvată de proteine în dieta keto vei mânca mai puțin decât înainte, adică exact cât are nevoie organismul tău și procesul de slăbire va continua neperturbat.
Concluzie
Dieta ketogenică pare să fie o modalitate eficientă de a slăbi în greutate într-un mod sănătos. Printre avantajele sale se numără faptul că nu implică scăderea drastică a caloriilor și nu necesită înfometare.
Grăsimile și proteinele recomandate provin din surse naturale și sunt sățioase. Acestea ajută la normalizarea apetitului, îmbunătățesc sensibilitatea la insulină și induc corpul într-o stare metabolică în care arde grăsimea mult mai ușor.
No Comments