24 feb. Indulcitori naturali cu puține calorii (sau zero)
Zaharul este probabil cel mai dăunator aliment pe care îl poți consuma. Nu conține nici un nutrient, prin urmare nu aduce niciun beneficiu organismului, doar calorii goale. Calorii pe care de cele mai multe ori corpul nici nu apucă să le consume, pentru că sunt transformate în grăsime.
Din aceasta cauză, consumul de zahăr este asociat cu creșterea în greutate, obezitatea, diabetul zaharat, carii dentare și boli ale ficatului (1).
Dar fiindcă suntem programați genetic să ne placă gustul dulce nu este ușor să îl eliminăm din alimentație.
Din fericire avem la îndemână câteva variante naturale de a ne îndulci alimentele la nevoie. Acestea nu numai că nu dăunează sănătății, dar conțin și substanțe nutritive. În plus, conțin mult mai puține calorii decât zahărul.
1. Stevia
Stevia este un îndulcitor natural extras din frunzele plantei numite Stevia Rebaudiana.
Este un îndulcitor cu 0 calorii. De asemenea, indicele său glicemic este 0, ceea ce înseamnă că nu determină deloc creșterea glicemiei (2).
Puterea de îndulcire este de 100-300 de ori mai mare decât a zahărului (3).
Indulcitorul din stevie este considerat potrivit pentru consum, atât pentru persoanele care vor să evite zahărul și să limiteze aportul de calorii, cât și pentru persoanele care suferă de diabet zaharat.
Stevia nu determină creșterea în greutate, spre deosebire de zahăr.
Se pare că utilizarea steviei ca și îndulcitor poate fi benefică în diabetul zaharat deoarece crește toleranța la glucoză (4) și scade glicemia post-prandială (5).
Alte studii au demonstrat că stevia scade colesterolul (6), cel rău bineînțeles și reglează tensiunea arterială (7).
Atunci când ai poftă de ceva dulce, stevia este una dintre cea mai bună alegere.
2. Eritritolul
Este un alcool al zahărului, care se găsește în mod natural în fructe.
Acești îndulcitori conțin molecule a căror structură le permite să stimuleze receptorii pentru gustul dulce de pe suprafața limbii.
Gustul său este identic cu al zahărului, putându-l înlocui cu succes.
Puterea de indulcire este 70% din cea a zahărului, și totuși conține doar 6% din caloriile lui.
Indicele glicemic al eritritolului este 1 (2), ceea ce înseamnă că determină o creștere a glicemiei nesemnificativă, de 100 de ori mai mică decat o face glucoza pură. Datorita acestui lucru, eritritolul este potrivit pentru diabetici (8).
Un alt avantaj al eritritolului este acela că protejează dinții împotriva formării cariilor (9).
3. Xilitolul
Xilitolul este tot un îndulcitor natural extras din arborele de mesteacăn.
Face parte din clasa alcoolilor de zahăr, alături de eritritol. Spre deosebire de acesta, xilitolul conține mai multe calorii. Însă nu la fel de multe precum zahărul.
- Eritritol: 0.24 kcal per gram
- Xilitol: 2,4 kcal per gram
- Zahăr: 4 kcal per gram
Puterea de îndulcire a xilitolului este similară cu a zahărului, deși conține cu 40% mai puține calorii decât acesta.
Xilitolul poate fi folosit de către diabetici deoarece nu determină creșterea glicemiei (10).
La fel ca și eritritolul, este un îndulcitor care protejează dinții împotriva cariilor (11).
Mai mult chiar, se pare că xilitolul crește absorbția intestinală a calciului, putând astfel contribui la sănătatea oaselor (12).
Este considerat un îndulcitor sigur pentru consum, dar totuși este indicat să nu faci exces. S-a constatat că un consumul exagerat poate să determine probleme digestive precum balonare și diaree.
De asemenea, câinii nu trebuie lăsați să-l consume deoarece se pare că pentru ei este toxic (13).
Concluzie
Nu este necesar să renunți de tot la gustul dulce, însă este foarte important cu ce alegi să îndulcești deserturile.
Deoarece ai la indemână acești îndulcitori naturali te poți lipsi complet de zahăr și de efectele dăunătoare ale acestuia.
No Comments