13 feb. 3 bauturi care dau energie -in afara de cafea
O știm cu toții, cafeaua este una dintre cele mai populare băuturi din lume. Acest lucru se datorează în mare parte efectului energizant pe care îl are.
Însă mai puțini știm că există și alte băuturi care sunt foarte eficiente pentru energizarea organismului. Poate de cele mai multe ori aceasta calitate a lor este mai puțin cunoscută.
1. Ceaiul verde
Ceaiul verde este o bautură energizantă ce conține cofeină.
Conținutul său de cofeina mai mic decât cel al cafelei sau al ceaiului negru. Totuși, prin conținutul de cofeină și cantitate mare de antioxidanți pe care o conține este un foarte bun tonic al organismului. Confera energie si are și efect de accelerare a metabolismului. Datorită acestui lucru, uneori se consumă și în curele de slăbire (1).
Este cel mai bine să consumăm ceai verde dimineața și la pranz. Din cauza energiei pe care o conferă este de preferat să evităm să îl consumăm seara.
2. Spirulina
Spirulina este o pudră verde cu gust intens. Ea provine de fapt dintr-o algă și era folosita ca si hrana in timpul civilizatiei aztece.
Este considerată un superaliment, datorită conținutului nutrițional pe care îl are. Conține toți aminoacizii esențiali, o cantitate crescută de antioxidanți, vitamine și minerale.
Astăzi se folosește ca și supliment alimentar datorită continutului mare de proteine si de micronutrienți (în special vitamina B6 și fier). Astronauții de la NASA îl folosesc ca și supliment alimentar în timpul misiunilor din spațiu. De asemenea, este foarte popular și în rândul atleților, pe care îi ajută să facă față antrenamentelor intense.
Spirulina sub forma de pulbere poate fi adăugată dimineața în băuturi sau shake-uri. O astfel de băutură tonifică organismul și îi dă energie pentru întreaga zi (2).
3. Cacao
Băuturile pe bază de cacao au efect energizant, desi este nevoie de o cantitate putin mai mare pentru a-si face efectul simțit.
Cacao este un alimente extrem de hrănitor, nu degeaba este considerat un superaliment. Prin continutul mare de antioxidanti, acizi grași omega-3 și fier, consumul de cacao stimulează organismul si îi dă energie. Boabele de cacao contin si o cantitate mica de cofeina, îmbunătățind puterea de concentrare (3).
O altă variantă la băutura cu cacao este ciocolata cu conținut crescut de cacao (minim 75%).
Concluzie
Uneori dorim o alternativă la cafea, alteori doar puțină diversificare. Oricare ar fi motivul, o băutură din ceai verde, spirulină sau cacao sunt excelente pentru a-ți oferi suportul energetic necesar unei zile solicitante.
Irina Sima
Posted at 10:55h, 01 februarieCeai verde si cacao mai consum si eu ocayional. Spirulina mi se pare ciudatica la gust si nu pot sa o iau chiar daca e vorba de o simpla capsula. De pulbere nici nu poate fi vorba. Numai gandul ca e o alga ma da inapoi desi sunt constienta ca e foarte sanatoasa. Oricum ar fi, ar trebui sa ma gandesc mai serios cand vine vorba de consumul exagerat de cafea. Eu pana la 30 de ani nu consumam mai deloc cafea. Daca beam 10 pe an era mult. Acum consum 2 pe zi. Ba chiar si 3. Macar una sa o inlocuiesc cu altceva ar trebui. Multumesc de sfaturi.
Denisa
Posted at 20:16h, 03 februarieCu mare drag! Pentru majoritatea oamenilor 2 cafele pe zi sunt ok, cel putin din punct de vedere al ficatului. Si eu recunosc ca beau 2 intr-o zi, însa mi se pare in regula pana acum. De obicei te avertizeaza si corpul prin senzatii neplacute la stomac sau tremurici, agitatie etc în cazul in care ceva nu e in regula. Oricum un ceai verde cald uneori e asa de bine venit, cel putin la mine 🙂