Magneziul, mineral esential pentru organism

19 dec. Magneziul, mineral esential pentru organism

Magneziul este un mineral esential din care corpul detine aproximativ 1000 mmol. Se gaseste predominant intracelular. 65% din cantitatea de magneziu din corp se afla in os, restul fiind egal distribuit in muschi si alte tesuturi. O parte din cantitatea de la nivelul osului constituie rezerva organismului de magneziu ce poate fi mobilizata la nevoie.

Necesarul de magneziu

Necesarul zilnic de magneziu difera in functie de varsta si sex.

Surse alimentare de magneziu

Magneziul se regaseste in mai multe tipuri de alimente, iar necesarul zilnic poate fi asigurat printr-o alimentatie variata si echilibrata.

Apa dura si cea minerala pot furniza pana la 10% din cantitatea de magneziu de care avem nevoie zilnic.

Cele mai bune surse de magneziu sunt legumele cu frunze verzi, nucile, cerealele integrale, pestele si cacao. Lactatele, carnea si ouale contin o cantitate mai mica, insa semnificativa de magneziu.

Roluri

Magneziul actioneaza ca si cofactor pentru mai mult de 300 de reactii enzimatice ale corpului.

Este implicat in toate reactiile enzimatice care necesita energie (ATP). Este necesar pentru stabilitatea ADN-ului si ARN-ului, pentru activarea aminoacizilor, degradarea ADN-ului si transmiterea impulsului nervos. Magneziul este antagonistul fiziologic al calciului. Moduleaza influxul de calciu extracelular prin canale specifice de calciu, precum si efectele intracelulare ale acestuia. Magneziul intracelular moduleaza canalele de potasiu, in special la nivelul miocardului.

Absorbtie

Un adult de 70 de kg detine in organism o cantitate situata intre 21 si 28 de grame de magneziu. Magneziul se absoarbe in intestinul subtire, la nivelul  duodenului. Cea mai mare parte se absoarbe pasiv (90%) si doar o mica fractiune necesita transport activ, cu consum de energie. Absorbtia difera intre 30-70%, in functie de cantitatea prezenta in alimentatie si de nevoile organismului. Magneziul din alimente se absorbe mai usor decat cel din suplimente. Oxalatii si fitatii prezenti in unele alimente pot intarzia absorbtia magneziului. Durata tranzitului intestinal este un factor important in determinarea eficientei  absorbtiei.

Excretie

Excesul de magneziu este eliminat prin urina. Reglarea nivelului de magneziu se face prin intermediul rinichiului (reabsorbtie renala). Atunci cand este nevoie, rinichiul reduce cantitatea de magneziu care este eliminata din corp. Aceasta actiune a rinichiului este stimulata de parathormon si inhibata de o cantitate crescuta de calciu sau magneziu.

Deficitul de magneziu

Hipomagnezemia poate aparea in pierderi de magneziu la nivel gastroinstestinal si renal. Malabsorbtia, boala Crohn, varsaturi, diaree, deficitul de vitamina D si diabetul zaharat pot cauza de asemenea hipomagnezemie. Simptomele deficitului de magneziu cauzate de aceste afectiuni includ: anorexie, greata, voma, oboseala, iritabilitate si insomnie.  In fazele avansate de deficit apar contractii musculare, crampe, convulsii, spasme coronariene, halucinatii sau delir.

S-a constatat ca exista o legatura intre deficitul de magneziu si infarctul miocardic. In studiile experimentale gradul aterosclerozei este invers corelat cu cantitatea de magneziu din alimentatie. Cu alte cuvinte, cu cat aportul de magneziu este mai mare, riscul incidentei aterosclerozei si severitatea acesteia sunt mai scazute. Deficienta cauzeaza disfunctie endoteliala si cresterea concentratiei lipidelor la nivelul placii de aterom, care va determina ingustarea vasului de sange si ingreunarea circulatiei sangelui pe perimetrul respectiv.

Coagularea sangelui se face mult mai repede atunci cand magneziul este deficitar. Acest lucru poate sa duca la tulburari de coagulare cu formarea de trombi in interiorul vaselor de sange, care determina restrictionarea sau chiar blocarea circulatiei sangelui.

Nivelele scazute de magneziu intracelular se coreleaza cu cresterea nivelului de calciu, cele doua minerale avand efecte opuse. In timp ce magneziul determina relaxarea musculaturii, antagonistul sau fiziologic, calciul, va determina contractia.  Scaderea nivelului de magneziu impiedica musculatura sa se relaxeze, iar sub actiunea calciului se producere cresterea tonusului muscular. La nivelul musculaturii netede a arterelor se intampla acelasi lucru, provocand vasoconstrictie cu aparitia hipertensiunii arteriale (2).

Exces

Excesul de magneziu, numita si hipermagnezemie apare foarte rar, in comparatie cu hipomagnezemia. Atat timp cat functia renala se desfasoara normal, suplimentele de magneziu nu determina toxicitate.

Hipermagnezemia apare de obicei in conditiile in care rinichiul nu poate sa elimine o cantitate mare de magneziu, cum ar fi in cetoacidoza diabetica si in boala Addison.

Simptomele de hipermagnezemie sunt: greata varsaturi, vasodilatatie cutana, hipertensiune. La nivele mai mari ale magneziului in plasma pot aparea somnolenta, scaderea reflexelor, slabiciune musculara, probleme de respiratie si chiar bloc atrioventricular.