Ce sunt caloriile?

Ce sunt caloriile?

Vorbim des despre calorii.

Pe fiecare etichetă alimentară putem vedea câte calorii conține acel aliment. Deseori ni se spune câte calorii putem arde dacă alergăm 5 km sau facem un anumit exercițiu. Și nu trebuie să fi studiat nutriția ca să poți sfătui pe cineva cu prea multe kg să mănânce mai puține calorii.

Dar ce sunt de fapt aceste calorii? Și de câte avem de fapt nevoie?

Caloriile sunt o modalitate de a urmări bugetul zilnic de energie al corpului tău.

Un stil de viață echilibrat și sănătos presupune să mănânci atâtea calorii câte consumi în decursul unei zile. Dacă în mod constant iei mai multe calorii decât ai nevoie, excesul va fi depozitat treptat sub formă de celule grase. Prin urmare vei lua în greutate. Iar dacă arzi mai multe decât aduci prin mâncare, ajungi să folosești din rezervele proprii și greutatea ta va scădea.

Prin urmare. cu ajutorul noțiunii de calorii măsurăm cantitatea de energie pe care avem nevoie să o ardem zilnic și cantitatea de energie pe care o aducem din exterior prin alimente. Cum spuneam mai sus, trebuie să arzi atâtea calorii câte consumi, pentru a rămâne la aceeași greutate.

Ca să o spunem și altfel, dpdv al termodinamicii, o calorie este unitatea de energie necesară pentru a crește temperatura unui kilogram de apă cu un grad Celsius.

Dar eu propun să rămânem la noțiunea de energie conținută într-un aliment=calorii.

Caloriile în alimente

Fiecare aliment conține un anumit număr de calorii. Aceste calorii exprimă de fapt câtă energie se găsește în alimentul respectiv.

O porție de friptură de vită conține aprox 400 de calorii, o banană are 110 kcal, iar într-o porție de paste carbonara se pot regăsi mult mai multe :).

Tot ce mănânci ajunge în tractul tău digestiv (stomac, și pe urmă intestin ) și este supus procesului de digestie. Prin digestie toate aceste calorii sunt eliberate și depozitate sub altă formă și pe care corpul le poate utiliza atunci când are nevoie de energie.

Cum folosește corpul energia din calorii?

Corpul utilizează energia în 3 feluri diferite și foarte importante fiecare.

Cea mai mare parte (70%) din energia pe care o mănânci zilnic o folosește ca să te mențină în viață și ca organele tale să funcționeze corect. Acesta este metabolismul tău bazal, care presupune repaus la pat, la temperatura constantă și fără efort intelectual.

Din restul necesarului tău de energie, 20% este folosit pentru activitatea fizică pe care o prestezi, fie că este vorba de mersul la cumpărături, curățenia prin casă sau exercițiile la sală.

Procentul de 10% rămas este consumat pentru digerarea alimentelor care ți-au adus necesarul zilnic de energie.

Necesarul de energie

Deși necesarul mediu de energie pentru o zi a fost stabilit la 2000 de kcal pentru femei și 2500 pentru bărbați, acesta poate să varieze în limite largi. Se calculează exact în funcție de numărul de kilograme și nivelul de activitate fizică.

Iar în unele situații speciale, cum ar fi un efort fizic deosebit (ex. participarea la maraton) și în sarcină, necesarul energetic crește. În schimb o dată cu înaintea în vârstă, o persoană necesită mai puțină energie deoarece metabolismul bazal scade.

Cantitate și calitate

Caloriile măsoară cantitativ energia din alimente. Calitatea însă este dată de valoarea nutrițională a alimentelor, respectiv de conținutul de vitamine și minerale.

Gândește-te la necesarul tău caloric ca la un buget zilnic. Dacă alegi alimente care sunt bogate în calorii, dar nu și în nutrienți îți vei folosi tot bugetul fără să îți iei și substanțele hrănitoare care te mențin sănătos.

Prea multe calorii înseamnă creștere în greutate, în timp ce prea puține vitamine și minerale înseamnă deficiențe nutriționale și apariția bolilor carențiale.

Atunci când alegi un aliment ține cont și de numărul de calorii, dar și de vitaminele și mineralele conținute. De exemplu mâncarea de tip fast food ar trebuie să o eviți deoarece conțin multe calorii și puține substanțe nutritive.

Alege alimentele care sunt dense în substanțe nutritive, cum sunt carnea, lactatele, legumele, nucile și semințele. Acestea te vor ajuta să folosești cât mai bine energia dată de mâncare și să fii în cea mai bună formă.

Save

Save

Save

Save

Save

Save

No Comments

Post A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Item | lei0,00
View Cart