Rețete low-carb și keto

Sezonul vinetelor a sosit. Și ce putem să gătim mai bun din ele decât o salată gustoasă și tradițională? Mie îmi amintește de copilărie, deoarece e una dintre primele preparate pe care am învățat să le fac. Dar vrem o salată sănătoasă, așa că trebuie să avem grijă la ingrediente. Nici vorbă să folosim o maioneză din comerț, iar vinetele ar fi bine să le luăm proaspete și să le coacem noi.
Punem aici de încă o variantă de budincă de chia delicioasă. Numai bună pentru o zi ocupată, în care avem nevoie de energie și puțin timp la dispoziție. Am făcut chia cu fructe, cu nuci și semințe, iar acum e timpul să trecem pe listă încă un ingredient gustos și foarte hrănitor, untul de arahide. Doar ai grijă atunci când îl cumperi să alegi o variantă ce nu conține zahăr adăugat.
Trebuie să recunosc că iubesc aproape orice mic dejun ce conține ouă. Îmi place la nebunie gustul lor, dar le ador și pentru conținutul lor nutritiv foarte valoros. Însă la fel simt și despre legume, așa că m-am gândit, de ce nu amândouă? Și așa a ieșit această rețetă delicoasă, care practic se face singură în timp ce tu savurezi o cafea dimineața.

În ultimele zile m-am tot jucat prin bucătărie încercând să găsesc noi rețete low-carb, de savurat fără griji. Pentru că alimentația low carb presupune să se renunțe la zahărul rafinat, nu și la dulcele natural, nu-i așa? Și ca de obicei, pentru că avem multe lucruri...

Trebuie să recunosc că nu eram deloc fană a conopidei. Astăzi însă mi-am făcut curaj și am gătit o variantă nouă de piure, inspirată de o rețetă asemănătoare a Nataliei de la Retete LCHF. Este o alternativă excelentă la clasicul piure de cartofi, care nu este...

Ești la dieta keto? Ce zici de niște pâine? Știu, pâinea clasică e exclusă. Dar în loc de asta poți să mănânci pâine oopsie. Este o pâine mult mai hrănitoare și în plus se potrivește perfect cu o dietă săracă în carbohidrați. Iar tărâțele de psyllium aduc un plus de fibre în alimentația ta.

Cantitatea de carbohidrați: <1 g/porție