Loader

Salata de ciuperci cu maioneza

2017-12-29

Încă de când eram mică mi-au plăcut salatele cu maioneză. De sărbători preparam mereu salata de Boef, însă în ultimii ani o mâncam rar datorită densității energetice și mai ales a combinației de nutrienți, fiind bogată și în grăsimi și carbohidrați.

Anul acesta m-am gândit să prepar o salată cu maioneză în care să înlocuiesc cartofii cu legume care au indicele glicemic mai scăzut. Așa că am folosit ciuperci și castraveți murați, care sunt mai sărace atât în calorii, cât și în carbohidrați.

Pieptul de pui și ciupercile sunt o sursă bună de proteine cu valoare biologică superioră. Iar maioneza, deși este mai densă caloric, poate fi o opțiune foarte sănătoasă. Aceasta cu condiția să o preparăm în casă și să folosim un ulei de calitate.

Așa a ieșit o gustare care mie mi-a plăcut foarte mult și a înlocuit cu succes salata clasică cu cartofi pentru întreaga familie. Poți să o prepari oricând vrei să ai un preparat sănătos. Conține o cantitate mică de glucide, așadar se pretează perfect pentru regimurile de slăbit low-carb. Dacă dorești să îl consumi cu pâine, îți recomand o pâine mai săracă în carbohidrați sau pâinicile oopsie low carb, pentru a fi sigur că este prietenos cu silueta ta.

Imprima reteta
Salată de ciuperci cu maioneză
Categorie Gustare
Specific Low-carb
Servings
persoane
Ingredients
Categorie Gustare
Specific Low-carb
Servings
persoane
Ingredients
Instructions
  1. Spălăm bine ciupercile și le punem la fiert în apă cu sare, pentru aproximativ 10 minute.
  2. Carnea de pui se pune și ea la fiert în apă cu puțină sare. Cea din comerț ar trebui să fie gata în aproximativ 20 de minute. Eu am folosit carne de pui de casă și a avut nevoie să fiarbă 30 de minute.
  3. După ce au fiert ciupercile și carnea, le tăiem pe rând cubulețe (mai mici sau mai mari, după cum preferi). Tăiem și castraveții murați și îî punem împreună cu carnea și ciupercile într-un bol mai mare pentru a le putea amesteca bine.
  4. Din gălbenușul de ou, muștarul și uleiul de măsline, preparăm aproximativ 200 g de maioneză. Încearcă să prepari o cantitate potrivită de maioneză și ține cont și de cantitatea de iaurt de grecesc, pentru că la final să nu fie prea mult sos.
  5. După ce este gata, amestecăm maioneza cu iaurtul grecesc și pe urmă cu restul ingredientelor pe care le-am tăiat cubulețe.
  6. Adăugăm și usturoiul și pătrunjelul, tăiate mărunt. Punem sare și piper după gust și este gata de servire.
Recipe Notes

Informații nutriționale (pentru o porție)

  • energie: 388 kcal
  • glucide: 6 g
  • grăsimi: 32 g
  • proteine: 19 g

 

Share this Recipe
Average Member Rating

(5 / 5)

5 5 2
Rate this recipe

2 people rated this recipe

Related Recipes:
  • Guacamole – cel mai gustos mod de a manca avocado

  • Bomboane keto (low-carb) cu nuci pecan

  • Prajiturele low-carb (fara zahar) de Valentine`s Day

  • Budinca de chia cu pudra proteica si fulgi de cocos

  • Pizza home-made low carb

Adaugă un comentariu