Nutriblog

Ești surprins să afli că roșia și vinetele sunt de fapt fructe? Iar rubarba, deși are gust dulceag este o legumă? Dar să vedem prin ce diferă mai exact o legumă de un fruct.
Mă amuz puțin de o întâmplare de ieri. Am ieșit împreună cu o prietenă să luăm prânzul la o terasă din Cluj. Toate bune și frumoase, savuram deja o cafea în timp ce studiam meniul și am ajuns la paste. Spre surprinderea mea, am observat că meniul arăta informațiile nutriționale pentru fiecare preparat. Respectiv caloriile, dar și cantitatea de carbohidrați, grăsimi și proteine conținute. Și, vorba unui prieten, și eu aș cere o lege ca să fie așa peste tot unde mâncăm.

Alimentația low-carb este una săracă în carbohidrați, adică în alimente care conțin zahăr, paste, făină sau orez. În loc de acestea, se consumă alimente hrănitoare, proteine, grăsimi naturale și sănătoase, legume și verdețuri. Deoarece legumele și fructele sunt acele surse naturale de carbohidrați permise, consumul...

Atunci când vine vorba despre o greutate sănătoasă, schimbările mici dar constante în timp pot fi mult mai eficiente decât o dietă pe care o respecți o anumită perioadă de timp. Acestea sunt câteva exemple de schimbări mici, dar eficiente pentru un stil de viață mai...

[wpurp-searchable-recipe]"Orez" din conopida cu turmeric - Această delicioasă metodă de a prepara conopida poate fi de pregătită atunci când dorești o alternativă la orez, mai săracă în carbohidrați. Uleiul de cocos în combinație cu turmeric și sare îi dă un gust foarte bun , astfel...

Țesutul adipos, adică grăsimea este distribuită în diferite proporții în regiunile corpului nostru. Această repartizare depinde de factori precum: sexul, etnia, vârsta, alimentația, activitatea fizică, echilibrul hormonal sau medicația. Cantitatea de țesut adipos este mai mare la femei, vârstnici și obezi. Însă avem 2 tipuri majore...

   [wpurp-searchable-recipe]Pate din ficăței de pui - Odată ce încerci rețeta aceasta, nu te vei mai întoarce niciodată la pateul din comerț. - ficăței de pui, unt, usturoi, ceapă, rozmarin, sare, piper negru, , Preparare: Preîncălzește cuptorul. Împarte untul în 2 jumătăți egale. Una dintre...