Uleiul MCT

Scris de : | 0 Comentarii | La : January 6, 2020 | Categorie : Articole și noutăți

Nu toate grăsimile sunt la fel, iar grăsimile de tip MCT au câteva proprietăți aparte, datorită acizilor grași din care sunt alcătuite.

Denumire

Denumirea uleiului MCT vine de la Medium Chain Triglycerides, adică trigliceride cu lanț mediu.

Surse alimentare de MCT

Trigliceridele cu lanț mediu sunt grăsimi saturate ce se găsesc în uleiul de cocos, de palmier și în unele produse lactate, brânză și iaurt.
Cele mai multe alimente bogate în grăsimi precum peștele, uleiul de măsline, nuci, avocado conțin grăsimi (trigliceride) cu lanț lung, Long Chain Triglycerides (LCT) . Ceea ce înseamnă că au mai mult de 12 atomi de carbon.
Trigliceridele cu lanț mediu conțin între 6-12 atomi de carbon și sunt metabolizate mai rapid de către organism. Această diferență îi conferă MCT-ului proprietățile specifice.

Proprietăți

Lichid, gust neutru, incolor, inodor.
Nu necesită prezența bilei – MCT este absorbit direct în ficat, unde este transformat apoi în cetone. (1)
Sursă rapidă de energie, promovează sațietatea și poate facilita intrarea în cetoză.
Crește senzația de sațietate – dată de prezența corpilor cetonici în sânge.
Efect ușor laxativ – este indicat să începi cu cantități mici, de obicei o linguriță și să crești doza doar treptat.

Uleiul MCT nu este un ulei minune, însă poate aduce beneficii suplimentare, alături de o alimentație corectă și nutritivă.

Utilizare

Uleiul MCT se folosește întotdeauna în stare crudă, fără a fi încălzit. Poate fi utilizat fie ca și supliment (începând cu o linguriță pe zi) și pentru mâncăruri, la maioneza de casă și salata de vinete, avantajul fiind că nu schimbă gustul sau mirosul.

Diferența dintre uleiul MCT și uleiul de cocos

Uleiul MCT este alcătuit 100% din trigliceride cu lanț mediu, reprezentând o sursă concentrată.

Uleiul de cocos este alcătuit din MCT în proporție de peste 50%, plus LCT și grăsimi nesaturate. (2)

Atunci când vine vorba despre gătit, vom prefera uleiul de cocos. Deoarece are un punct de ardere mai ridicat decât uleiul MCT, uleiul de cocos rezistă mult mai bine la temperaturi crescute.

În schimb, uleiul MCT este un ulei mai “ketogenic” decât uleiul de cocos, datorită acizilor grași cu lanț mediu conținuți care sunt transformați ușor în corpi cetonici.

S-a constatat că uleiul MCT facilitează intrarea în cetoză și poate ușura simptomele de keto flu de la începutul dietei. (3)

Share This Post!

Adaugă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.