Cate calorii au pastele carbonara?

Mă amuz puțin de o întâmplare de ieri.

Am ieșit împreună cu o prietenă să luăm prânzul la o terasă din Cluj. Toate bune și frumoase, savuram deja o cafea în timp ce studiam meniul și am ajuns la paste. Spre surprinderea mea, am observat că meniul arăta informațiile nutriționale pentru fiecare preparat. Respectiv caloriile, dar și cantitatea de carbohidrați, grăsimi și proteine conținute. Și, vorba unui prieten, și eu aș cere o lege ca să fie așa peste tot unde mâncăm.

Primele din listă erau pastele carbonara, probabil cea mai cunoscută rețetă de paste. Vă dați seama că având atât de des contact cu valorile nutriționale ale alimentelor și ingredientelor, am o idee aproximativă despre câte calorii ar putea avea un preparat, chiar și fără să vreau asta. Însă recunosc că m-am holbat preț de câteva secunde la meniu în momentul în care am văzut în dreptul lor un număr puțin trecut de 2000. Adică 2000 de kcal, o singură porție de paste, o singură masă.

Să ne înțelegem. Necesarul meu energetic pentru întreaga zi, la aprox 50 de kg ale mele, este undeva pe la 1600-1700 de kcal. Pe care le iau din 3 mese diferite și o gustare. Dacă ai mai multe kg, ai nevoie de ceva mai multe calorii zilnic, dar totuși de 2000 de kcal la o singură masă nu prea cred să ai nevoie.

Ținând cont de faptul că restaurantele încearcă să mulțumească clienții oferindu-le porții mai generoase de mâncare, mă gândeam acum să analizez o porție de paste carbonara, să spunem de cantitate normală, pentru a vedea cam câte calorii conține.

O rețetă clasică de paste carbonara poate conține de regulă următoarele ingrediente

  • 100 g spaghetti, uscate ->371 kcal, din care 2 g grăsimi, 75 g carbohidrați, 13 g proteine
  • 25 g pancetta  ->110 kcal, din care 9 g grăsimi, 1 g carbohidrați, 4 g proteine
  • 2 Lg de ulei de măsline ->238 kcal, din care 28 g grăsimi, 0 g carbohidrați, 0 g proteine
  • 1 ou -> 63 kcal, din care 4 g grăsimi, 0 g carbohidrați, 6 g proteine
  • 30 g parmezan răzuit -> 121 kcal, din care 8 g grăsimi, 1 g carbohidrați, 11 g proteine
  • Total: 903 kcal, din care 47 g grăsimi, 105 g carbohidrați, 34 g proteine

Valorile nutriționale pentru fiecare ingredient sunt conform site-ului Nutritiondata.

Bineînțeles, acesta este doar un exemplu orientativ. Există multe variante de rețete carbonara și valorile nutriționale variază. Unele pot avea mai multe calorii, altele mai puține.

Însă ceea ce încerc să spun este că totuși e puțin prea mult. Chiar și 900 de kcal. Dacă ai un metabolism accelerat datorită masei musculare mai dezvoltate, obișnuiești să alergi câțiva km zilnic sau practici, să zicem, cățăratul pe munte, s-ar putea să ai ocazia să arzi toate acele calorii. Dacă nu, și mănânci des astfel de preparate, cel mai probabil le vei depozita sub formă de grăsime, pe șolduri sau coapse.

Dacă chiar dorești să mănânci o porție de paste carbonara o dată la ceva timp, mănâncă încet și savurează-le. Și dacă se întâmplă ca, pe când ai mâncat jumătate de porție (sau oricând), simți o senzație de sațietate, oprește-te acolo din mâncat. Corpul tău îți transmite semnale atunci când ai mâncat suficient și este bine să îl asculți.

Save

Save

NedocumentatSlabMediuBunFoarte bun! (2 voturi pana acum cu o medie de: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Adaugă un comentariu