Alimente bogate în carbohidrați răi

Carbohidrații sunt una dintre cele 3 grupe de macronutrienți, alături de proteine și grăsimi.

Din digestia lor rezultă molecule simple de zahăr care trec în sânge. Știm că un consum exagerat de carbohidrați poate duce la creșterea în greutate și la probleme de sănătate. Prin urmare reducerea carbohidraților poate fi doar în favoarea sănătății.

Dar, vești bune. Nu toate alimentele conțin același număr de carbohidrați.

Așadar, iată o listă cu alimente foarte bogate în carbohidrați. Acestea  ar trebui să le consumi mai rar și în cantități mici.

1.Pâinea

Pâinea vine în mai multe variante, de la pâine albă, la cea semi-integrală sau cea integrală 100% etc. O felie (30 g) de pâine albă conține 14, 3 g carbohidrați, în timp o felie de pâine integrală are nu mai puțin de 13,6 g de carbohidrați.

Bineînțeles, pâinea din făină integrală conține mai multe fibre și este mai sănătoasă decât cea albă. Dar ceea ce vreau să arat este că în privința conținutului de carbohidrați, lucrurile stau cam la fel. Faptul că mănânci pâine integrală în loc de cea albă nu te îndreptățește să o mânănci în cantități mari.

Una-două feliuțe de pâine (maxim), sunt de ajuns într-o zi. Iar dacă vrei să slăbești, te-aș sfătui să o lași de tot deoparte pentru o perioadă.

2. Pastele

Încă o capcană în alimentația ta atunci când încerci să pierzi în greutate.

Pastele sunt făcute de regulă din grâu dur, apă și în cel mai bun caz și din ou. O porție normală de paste, aprox 80 de g înainte și 200 g după gătire, furnizează 20 g de carbohidrați. Asta fără să luăm în considerare sosul. Consumă-le mai rar de o dată pe săptămână. Iar când o faci, ai grijă să gătești o porție de paste cât mai sănătoase.

3. Ciocolata și prăjiturile

Cel mai sigur mod prin care îți poți sabota alimentația și dorința de a slăbi este să consumi  alimente foarte bogate în zahăr, cum este ciocolata, sucurile carbogazoase îndulcite sau sucurile de fructe (chiar și cele făcute în casă), sau alte alimente dulci.

O tabletă de ciocolată sau o bucată de prăjitură mică (100 g) conțin aprox 60 g de carbohidrați. Asta esteb extrem de mult, având în vedere că nici nu constituie o masă în sine. Evită zahărul obișnuit și în loc de asta folosește îndulcitori naturali.

4. Cartofii

Sunt bogați în amidon și au un indice glicemic mare,  73 pentru cartofii fierți și 69 pentru cei copți. Asta înseamnă că determină o creștere semnificativă a insulinei. O porție medie de cartofi copți (200 g) conțin aproximativ 42 g carbohidrați. Să nu mai menționăm cartofii prăjiți care conțin  dublu, adică 82 g o porție mică. Cel mai bun lucru pe care îl poți face este să îi înlocuiești cu legume verzi.

5. Bananele și strugurii

Fructele sunt foarte sănătoase și pline de vitamine și minerale.

Totuși, unele fructe conțin pur și simplu mult zahăr natural. Prin urmare ar putea să te împiedice să slăbești sau să îți păstrezi greutatea atunci când le consumi în exces. Este vorba despre fructe precum bananele sau strugurii.

O singură banană de greutate medie (120 g) are aproximativ 28 de g de carbohidrați. Iar o cantitate similară de struguri au 20,4 g de carbohidrați. Dacă luăm pentru comparație aceeași cantitate de căpșuni, aceștia au un aport de doar 9,6 g carbohidrați.

6. Clătitele

Clătitele sunt un desert foarte popular  și nu doar în rândul copiilor. De regulă ingredientele principale sunt făină, lapte și ou. O singură clătită obișnuită însă are aproximativ 22 g carbohidrați. Asta fără să mai punem la socoteală topping-ul. Dacă nu dorești să renunți de tot la clătite, ai grijă să le consumi mai rar și să pregătești o variantă sănătoasă.

7. Muffins

Știu că un muffins și o cafea pare o alegere delicioasă de mic dejun. Dar adevărul este că muffins-urile nu sunt deloc prietenoase cu talia ta.

O brioșă mică conține 35 g carbohidrați. Te-aș sfătui să le elimini din alimentația ta, sau cel puțin să prepari singur acasă o variantă cu mai puțin zahăr.

Concluzie

Mai puțini carbohidrați, mai ușor să scăpăm de kilogramele în plus.

 

Sursă foto: Pixabay

Save

Save

NedocumentatSlabMediuBunFoarte bun! (Fii primul care voteaza articolul)
Se încarcă...

Adaugă un comentariu