Cum să faci din paste un preparat sănătos

Oare mai este cineva aici care iubește pastele la fel de mult ca și mine? Dacă da, sunt sigură că ați realizat că acestea nu sunt deloc o mâncare ușoară. Eu recunosc că renunțasem de ceva vreme la acest deliciu, pentru că mă făcea să simt că trișez prea mult în alimentație. Asta până ce am învățat să le gătesc așa cum trebuie, pentru a avea o porție de paste sănătoase. Pentru asta sunt câțiva pași după care te poți ghida.

Momentul potrivit al zilei

Provenind din cereale, pastele conțin o cantitate considerabilă de carbohidrați. Prin urmare, trebuie să îi dăm organismului timpul necesar pentru a consuma energia din ele. Aceasta înseamnă că cel mai potrivit moment pentru a servi o porție de paste este PRÂNZUL și nu cina.

Marimea portiei

Nu s-a întâmplat niciodată să servesc o porție de paste la restaurant și să mănânc tot din farfurie. Pur și simplu mi se pare că e prea mult. Însă sunt sigură că o persoană care are 1,90 m și 80 de kg nu ar spune la fel. Toate filosofia este să mănânci în mod conștient. Primul pas este să lași telefonul din mână în timp ce mănânci și să te concentrezi doar la mâncare. Astfel vei putea recunoaște semnalele corpului care te atenționează când ai mâncat destul și e timpul să te oprești din mâncat. Chiar dacă nu ai terminat tot din farfurie.

Fără desert după paste

Sunt adepta unui echilibru și de cele mai multe ori sfătuiesc oamenii ca o dată pe săptămână să se delecteze cu un desert după mâncare. Probleme apar atunci când se întâmplă mai des de o dată pe săptămână. Și contează și cu ce asociem desertul.

O porție de paste spuneam că aduce un aport semnificativ de carbohidrați, prin urmare și de zaharuri în sânge. Iar singurul lucru care lipsește după aceea este un desert plin de zahăr, care va determina pancreasul să muncească dublu. Dacă în cazul unui piept de pui cu legume, putem să spunem că „parcă ar merge ceva dulce” după, atunci când servim paste sărim peste desert. Altfel va fi prea mult pentru o singură masă.

Tipul de paste

Este vorba despre ingredientele din care sunt făcute pastele. Cele mai bune 2 variante de paste sunt:

  • pastele integrale -deoarece conțin mai multe fibre
  • pastele care conțin ou -deoarece au un conținut mai mare de proteine

Atât cele integrale cât și pastele care conțin ou (de ex. tagliatelele), au un conținut mai mic de carbohidrați, indice glicemic mai mic și mai puține calorii. Cu alte cuvinte sunt mai ușoare decât pastele care sunt făcute doar din grâu dur.

Timpul de fierbere

Pentru a pregăti pastele cum se cuvine, așa cum recomandă și bucătăria italienească, trebuie să le fierbem AL DENTE. Aceasta înseamnă să le fierbem cu un minut sau 2 mai puțin decât timpul specificat pe fiecare ambalaj. Fierte al dente pastele eliberează mai puțin amidon, prin urmare mai puțini carbohidrați și au un indice glicemic mai mic.

Sosul potrivit

  • sosul de roșii

Dacă dorești ca pastele tale să aibă mai puține calorii, atunci optează pentru un sos de roșii. Doar că…Houston we have a problem, majoritatea sosurilor de roșii din comerț conțin zahăr adăugat.  Eu nu aș mînca așa ceva. Și sunt sigură că nici tu nu vrei asta. Așa că cel mai bine ar fi să îl faci chiar tu din roșii proaspete. Yummy. Poți adăuga orice fel de șuncă, carne sau fructe de mare. Important este ca sosul să nu aibă zahăr, pleeeease.

  • sosul cu smântână

Este un sos mult mai sațios, dar este și foarte hrănitor dacă îl faci cum trebuie. În primul rând, nu da buzna la smântână degresată, nu vei îmbunăți nimic. 35% grăsime e perfect. Ce poți avea în vedere atunci când citești lista de ingrediente este să nu aibă mai mulți aditivi. Este indicat să adaugi sosului de smântănă carne proteică, cum ar fi cea de pui, bacon, somon sau fructele de mare. Nu lăsa deoparte nici legumele și încearcă să le incorporezi în orice rețetă.

De exemplu poți să faci o combinație de tagliatele cu sos de smântână cu bucățele de carne de pui și spanac. E deliiicios, pe verificate 🙂 .

Nu uita de parmezan

Mergi pe mâna bucătariei italinești punând și parmezan deasupra oricărei porție de paste. Dacă îți faci griji că adaugi prea multe calorii, în loc să elimini parmezanul micșorează puțin porția de paste. Parmezanul este o brânză tare din lapte de vacă pe care trebuie să o introduci în alimentația ta datorită conținutului impresionant de vitamine, minerale, grăsimi sănătoase și proteine cu valoare biologică crescută. Ca și exemplu, îți spun doar că parmezanul are aproape același conținut de vitamina B12 ca și carnea de vită.

Astfel, o dată pe săptămână te poți bucura de o porție de paste sănătoase și prietenoase cu silueta ta. Spor la savurat!

Save

Save

Save

NedocumentatSlabMediuBunFoarte bun! (4 voturi pana acum cu o medie de: 4,00 din 5)
Se încarcă...

Adaugă un comentariu